Director

Leach Ramona Maria

Absolventă a: Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva, specializarea Învățător/Educatoare; Academiei de Științe Economice București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori; Masteratului în Management Educațional, Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad; Academiei de Leadership și Management Școlar, Asociația pentru Valori în Educație. Lucrez la Grădinița cu Program Prelungit „Floare de colț” Brad din anul 2000, unde mi-am început activitatea ca educator, alături de doamne educatoare dedicate, care au contribuit la formarea mea profesională și m-au inspirat în parcursul meu didactic. Am avut privilegiul de a contribui la formarea a numeroase generații de copii, ghidându-i cu răbdare și sprijinindu-le dezvoltarea intelectuală, emoțională și socială. Din 2020, am preluat rolul de director, având responsabilitatea organizării activităților educaționale, sprijinirii echipei și creării unui mediu sigur, stimulativ și prietenos, în care fiecare copil să își descopere potențialul, să devină mai încrezător, curios și dornic de cunoaștere. Colaborez activ cu părinții și comunitatea, convinsă că educația este un efort comun. Această meserie îmi oferă zilnic satisfacții și oportunități de a crește, de a învăța și de a contribui la formarea viitoarelor generații. Îmi place să fiu alături de oameni, să îi încurajez să își descopere singuri calitățile. Dacă nu aș fi devenit profesor, aș fi ales în continuare o meserie care implică interacțiunea cu copiii. Fiind mereu încărcați cu energie pozitivă și plini de entuziasm, comunicarea cu aceștia aduce un plus de bucurie în viața de zi cu zi. Una dintre pasiunile mele sunt călătoriile, deoarece îmi oferă ocazia de a petrece momente de neprețuit alături de fiica mea, explorând împreună diverse culturi și admirând frumusețea altor meleaguri. Citatul preferat: „Educația înseamnă a învăța să înveți, a învăța să trăiești, a învăța să gândești liber și critic, a învăța să iubești lumea și s-o faci mai umană, a învăța să te desăvârșești în și prin munca creatoare." (Edgar Faure)

Demos

Color Skin

Header Style

Layout

Wide
Boxed