Personal didactic

Ardelean Cosmina Maria

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva, profilul pedagogic, specializarea Învăţători-Educatoare; - Facultății de „Pedagogie a învățământului primar si preșcolar” din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; - Masteratului „Management educational”, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Am început parcursul de dascăl în anul 2017 ca și învățătoare, atrasă fiind de munca împreună cu copiii. După primii doi ani de învățământ, m-am alăturat echipei Grădiniței „Floare de colț”, unde mă bucur să descopăr energia copiilor de grădiniță, rezonez cu această vârstă a copilului între 3-6 ani și simt că în fiecare zi devin mai „bogată” prin ceea ce acumulez alături de ei. Sunt o persoană energică, creativă, prietenoasă, iar cei care mă cunosc spun despre mine că sunt un bun ascultător, o persoană pe care se pot baza, și mai ales tot timpul cu zâmbetul pe buze. Timpul liber îmi place să-l petrec afară, pe cât posibil, alături de familie și de prieteni, să ascult muzică, fiind pasionată în special atât de muzica populară, cât și de dansurile populare. Îmi doresc ca prin munca mea să aduc un impact pozitiv asupra educației copiilor și să ne bucurăm împreună de această lume magică prin nenumărate activități, jocuri menite să formeze abilități, aptitudini, atitudini, și deprinderi practice.

Chiș Anuța

Absolventă a Liceului Pedagogic ,,Regele Ferdinand" din Sighetu Marmației, Maramureș. O persoană empatică și răbdătoare, mereu deschisă să ascult si să înțeleg nevoile celor din jur. Sociabilă și cu un zâmbet cald, reușesc să creez conexiuni frumoase cu oamenii si să aduc o energie pozitivă în orice conversație. lubesc copiii si găsesc o adevărată bucurie în a lucra cu ei, contribuind la dezvoltarea lor prin joc și educație. Plimbările în natură îmi oferă liniște și inspirație, iar muzica și dansul sunt modalitățile prin care îmi exprim pasiunea pentru viața. Îmi place actoria, acest lucru permițându-mi să explorez creativitatea si să mă conectez profund cu emoțiile celorlalți. Citatul preferat: „Încearcă să fi un om de valoare și nu neapărat un om de succes". Albert Einstein

Cuc Claudia Ramona

Absolventă a - Liceului Pedagogic ,,Sabin Drăgoi’’ Deva, profil învățător / educatoare; - Facultății de Drept și Administrație Publică, Universitatea ,,Spiru Haret’’ București; - Masteratului ,,Management educațional”, Universitatea ,,Vasile Goldiș’’ Arad. Sunt educatoare de 21 de ani și nu mă văd având altă profesie. Ca educatoare, îmi doresc să explorez împreună cu copiii această lume minunată a copilăriei prin activități, jocuri și diverse experiențe, îmbinând tehnici și metode clasice cu tot ce înseamnă nou și modern. Mă bucură rolul de îndrumător al acestor copilași pe drumul numit ,,viață’’, drum pe parcursul căruia descopăr și învăț continuu și eu la rândul meu. Sunt o persoană sociabilă și ambițioasă, pasionată de poezie și psihologie. Unul dintre principiile care mă ghidează în viață este cel al echilibrului, iar motto-ul preferat este: ,, Într-o lume în care poți alege să fii orice, alege să fii bun!’’(I. Slavici).

Cîmpian Alina Florina

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” profilul Teologie Ortodoxa, Timisoara. - Facultatății de Medicina Dentară, specializarea Tehnică Dentară, Timișoara Sunt o persoană punctulă, respectoasă, amabilă, calmă și voioasă. Iubesc copiii, ceea ce m-a condus să încerc și acest domeniu, al educației. În timpul liber îmi place să creez obiecte și decoratiuni. Pentru mine, lucrurile făcute de mână însemnă ceva unic si special, care transmit povești si emotii împletite cu grijă si creativitate. De asemenea, muzica îmi trezește sufletul, lectura mă poartă în lumi fascinante, iar călătoriile îmi deschid orizonturi noi. Citatul preferat: ,, Viața este un dar, și cu cât ne deschidem inima mai mult, cu atât mai multe daruri primeste viața noastră.”

Faur Mihaela

Absolventă a - Școalii Normale „Sabin Drăgoi” Deva, specializarea „Învățător- educatoare”; - Facultatății de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială specializarea „Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad; -Masteratului în domeniul Științe ale Educației „Management Educațional” Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad. Creativitatea mă ajută să abordez orice provocare cu soluții originale și inovatoare, iar meticulozitatea mă definește în tot ceea ce fac, asigurându-mă că fiecare detaliu este bine pus la punct. Punctualitatea este o valoare importantă pentru mine, fie că vorbim despre muncă sau viața personală. Aceste trăsături mă recomandă ca fiind o persoană de încredere, orientată spre rezultate și mereu pregătită să ofer cea mai bună versiune a mea în orice situație. Am o mare pasiune pentru tricotat și croșetat, activități care îmi aduc nu doar satisfacție, ci și o stare de liniște și creativitate. Sunt o persoană organizată și foarte atentă la detalii. Îmi place să mă dedic complet fiecărei activități în care mă implic, iar rezultatele obținute mă motivează să continui să învăț și să îmi perfecționez abilitățile. În plus, petrecerea timpului liber alături de familie este pentru mine esențială, fiind o modalitate de a mă reconecta și de a crea momente prețioase împreună. Citatul preferat: „Perfecțiunea nu este atinsă atunci când nu mai e nimic de adăugat, ci atunci când nu mai e nimic de îndepărtat.” Antoine de Saint-Exupéry

Gulea Florina Adriana

Absolventă a - Liceului Crisan Criscior, profil Turism - Facultății de Stiinte Umaniste și sociale „Aurel Vlaicu” Arad, secția Jurnalism - Masteratului „Mass media si comunicare publica” la Universitatea „Vasile Goldis”Arad Sunt o persoană calmă, atentă și punctuală, care apreciază respectul reciproc la locul de muncă. Îmi place să fiu înconjurată de oameni pozitivi, de la care am mereu ceva de învățat. Mă consider o educatoare norocoasă - nimic nu este mai frumos decât compania și dragostea pe care o primesc de la cei mici, plini de puritate și gingășie. Îmi place mult dansul și muzica populară, care îmi aduc bucurie și mă fac să mă simt bine în orice moment. Citatul preferat: „Fiecare experiență de viată, fiecare lecție pe care o învăt este cheia spre viitorul meu.” Clark Gable.

Ionescu Alina Raluca

Absolventă a - Școlii Normale ,,Sabin Drăgoi” Deva, profil „Învățătoare/Educatoare”; - Universității Europene Drăgan Lugoj , specializarea „Științe juridice”. Am o experiență în domeniu de peste 20, iar de 14 ani sunt profesor învățământ preșcolar în această unitate. Sunt pasionată de meseria mea, am abilitatea de a comunica cu preșcolarii, creând un mediu de învățare plăcut și motivant. În cadrul activităților desfășurate reușesc să fiu atât autoritară cât și emaptică, oferind fiecărui preșcolar sprijinul necesar. Sunt o fire comunicativă, responsabilă și dornică să contribuie la calitatea învățării. Particip activ la diverse cursuri de perfecționare, conferințe și workshopuri. Pasionată de tehnologie, am capacitatea de a planifica lecții eficiente, folosind metode moderne și valorificând la maximum tehnologia disponibilă în sala de grupă. Activă din fire, sunt pasionată de sport și de plimbările în aer liber, ceea ce mă inspiră să organizez cât mai multe activități outdoor, benefice atât din punct de vedere fizic, cât și mental și social.

Ister Luminita Maria

Absolventă a - Liceului teoretic „Avram Iancu" Brad, specializarea Filologie; - Școlii postliceale sanitară „Henry Coandă" Brad, specializarea „Asistent medical generalist”. Sunt o persoană empatică, prietenoasă și liniștită, dar în același timp foarte ambițioasă și determinată în tot ceea ce fac. Îmi place să creez conexiuni autentice cu cei din jur, ascultându-i și oferindu-le sprijin atunci când au nevoie. Muzica joacă un rol important în viața mea, fiind o sursă de inspirație și echilibru. Aleg mereu melodiile în funcție de starea mea de spirit, găsind în ele atât motivație, cât și liniște.

Lucaciu Lucica

Absolventă a - Liceului industrial Tudor Vladimirescu, București; - Facultatății de Sociologie-Psihologie din București, specializarea „Psihologie” - Masteratului în „Științe ale Comunicării”, la Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Sunt o persoană meticuloasă și dedicată muncii, cu un simț acut al responsabilității. Timiditatea mă caracterizează, dar nu mă împiedică să fiu loială și să-mi susțin colegii. Apreciez sinceritatea și transparența în relațiile interpersonale și nu tolerez falsitatea. Îmi doresc să fiu cunoscută ca o persoană de încredere, cu un înalt simț al eticii profesionale. Deși sunt o fire mai rezervată, sunt întotdeauna dispusă să învăț lucruri noi și să-mi depășesc limitele. Consider că munca asiduă și perseverența sunt cheia succesului. Cred cu tărie în importanța unui stil sănătos și activ de viață, în empatie, muncă, bun simț si responsabilitate în tot ce întreprind. În timpul liber, îmi explorez și celelalte pasiuni: lectura, grădinăritul, timp petrecut cu familia și prietenii, dar și călătoriile.

Micu Luminița-Florica

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva, specializarea Învăţători-Educatoare; - Facultatății de Sociologie-Psihologie din cadrul Universității „Spiru Haret” București; - Masteratului `Management educaţional~ în domeniul Științe ale educației, Universitatea „Vasile Goldiş” Arad. Am o experiență de 24 de ani în domeniul educației timpurii, lucrând cu copii de vârste mici la grădiniță. Pe parcursul acestei perioade am dobândit o înțelegere profundă a nevoilor și dezvoltării copilului, adaptându-mi metodele pedagogice în funcție de vârsta, interesele și abilitățile fiecărui copil. Sunt o persoană atentă, empatică, creativă, pozitivă și dedicată în tot ceea ce fac. Pasiunile mele sunt: lectura, pictura și arta, gătitul, grădinăritul, călătoriile. Aceste hobby-uri mă ajută să mă dezvolt ca persoană și îmi aduc un echilibru între viața profesională și cea personală.

Mîțiu Lavinia Carmen

Absolventă a - Școlii Normale „Sabin Drăgoi" din Deva, specializarea educator-învățător - Facultății de istorie și filologie din cadrul Universității "1 Decembrie 1918", Alba Iulia, specializarea istorie- arheologie Mi-am început cariera de dascăl în învățământ din anul 2001, iar din anul 2003 și până în prezent sunt profesor pentru învăţământ preșcolar la această grădiniță. Sunt o persoană responsabilă și de încredere, care pune suflet în tot ceea ce face. Îmi iubesc meseria pe care o practic de peste 20 de ani, aceea de profesor în învățământul preșcolar, și îmi place să binedispun persoanele din jurul meu. Sunt un prieten loial și dedicat, mereu gata să ofer sprijin și să aduc un zâmbet pe chipurile celor din jur. Iubesc vara, soarele, pescărușii, infinitul albastru al mării și mirosul ei sărat. Pasiunile mele includ călătoriile și explorarea locurilor noi, fascinante prin cultura lor și chiar exotice. Îmi place să învăț mereu lucruri noi, iar dragostea mea pentru copii mă motivează să îmi practic meseria cu pasiune și dedicare. De asemenea, îmi place să aduc bucurie și voie bună în viața celor din jur.

Perța Sonia

Absolventă a - Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, specializarea „Sțiințe sociale”; - Facultății de Psihlogie și Științe ale Educației, specializarea „Psihologie”, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca; - Facultății de Psihlogie și Științe ale Educației, specializarea „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca. Sunt o persoană deschisă, prietenoasă și mereu optimistă, cu credința că fiecare întâmplare din viață are un scop bine definit. Consider că a fi educatoare este un dar, o oportunitate de a contribui la formarea unei generații cu valori solide, credință și dorință de a face lumea mai bună. Fiecare zâmbet, fiecare reușită și fiecare îmbrățișare din partea copiilor, îmi confirmă că educația este mai mult decât o meserie - este o misiune care mă împlinește și mă inspiră zi de zi. Îmi place să citesc, iubesc natura și plimbările la munte. Prin aceste pasiuni, reușesc să îmi încarc sufletul cu frumusețe și să găsesc mereu noi motive de bucurie și recunoștință. Citatul preferat: „Iubește și fă ce vrei!” Fericitului Augustin

Pleșa Claudia Rodica

Absolvengtă a - Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva, specializarea Învăţători / Educatoare; - Facultății de Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar și Preşcolar din cadrul Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad; - Masteratului „Management educational” în domeniul Științe ale educației, Universitatea „Vasile Goldiş” Arad. Am o experiență de 20 de ani în domeniul educației timpurii, lucrând cu copii de vârstă preșcolară în grădiniță. Sunt o persoană punctuală și responsabilă, dedicată finalizării sarcinilor la timp, fără a le amâna până în ultimul moment. Pasiunea mea este să petrec timp în natură, explorând locuri noi și bucurându-mă de peisaje inedite.

Popovici Alina Elena

Absolventă - „Colegiului de institutori”, specializarea ,,Institutori - Educație fizică”, Deva Universității de Vest din Timișoara; - Faculății de Sociologie și Psihologie, specializarea ,,Pedagogia învățâmântului primar și preșcolar”, Universitatea de Vest din Timișoara; - Masteratului ,,Management educational” în domeniul ,,Științele Educației”, Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad. Am gradul didactic I, opținut în anul 2018. Pe parcursul anilor m-am format continuu, participând la cursuri de formare la nivel național, cât și internațional. Am o vechime de 19 ani în învățământ. Sunt o persoană serioasă, responsabilă și energică, cu o dragoste deosebită pentru copii. Îmi practic meseria cu pasiune și dedicare. Îmi place să creez activități care transformă învățarea într-o experiență plăcută și captivantă, îmbinând cunoștințele cu momente de bucurie și explorare. Pasiunile mele includ călătoriile, care îmi oferă oportunitatea de a descoperi locuri și culturi noi, și natura, o sursă constantă de inspirație și relaxare. Lectura îmi hrănește curiozitatea și imaginația, iar muzica aduce armonie și bucurie în viața mea. De asemenea, iubesc animalele, considerându-le o parte importantă a echilibrului nostru cu lumea înconjurătoare. Aceste interese îmi îmbogățesc viața și îmi oferă ocazia de a mă conecta cu tot ceea ce este frumos și autentic.

Sim Ramona Elena

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Sabin Drăgoi” Deva, specializarea Educator/ învățător; - Facultății de Sociologie - Psihologie, specializarea „Psihologie”, Universitatea „Spiru Haret” București. Sunt o persoană veselă, optimistă, sociabilă și punctuală. Cred cu tărie în echilibru, poate și datorită semnului meu zodiacal, Balanță. Îmi place să analizez atent fiecare situație pentru a lua cele mai bune decizii. În timpul liber îmi place să călătoresc alături de familie, descoperind locuri, oameni și culturi noi. Iubesc copiii și meseria de a „modela minți de pitici” încă de la începutul drumului lor. Citatul preferat: „Fii bun de câte ori se poate. Și întotdeauna se poate! - Dalai Lam

Tălmaciu Claudia Mirela

Absolventă a - Școalii Normale ,,Sabin Drăgoi” Deva, specializarea educatoare; - Facultății de Științe Juridice și Administrative, specializarea „Administrație publică”, Brașov Am o experiență de 28 ani în învățământ, de 18 ani fiind titulara acestei grădinițe. Sunt o persoană empatică, calmă, veselă, încrezătoare și responsabilă. Experiența, intuiția, tactul pedagogic, precum și capacitatea de a înțelege copilul și de a crea un climat de încredere, se reflectă în comunicarea și relația deosebită cu copiii. Sunt o persoană creativă, îmi place să fac plimbări în natură, cititul unei cărți îmi aduce un moment de relaxare, iar florile sunt cele care îmi aduc mereu zâmbetul pe buze.

Tod Denisa Maria

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Regina Maria" Deva, specializarea „Învățător-educatoare”. Studentă în anul I la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,specializare Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Apreciez și sunt recunoscătoare pentru calitățile care mă definesc: perseverența, inteligența, ambiția, empatia și generozitatea, deoarece ele mă ghidează în tot ceea ce fac și îmi oferă puterea de a evolua constant. Toate aceste calități îmi definesc caracterul și mă ajută să trăiesc cu sens, să inspir și să aduc un impact pozitiv în viața celor cu care interacționez. Fiecare zi petrecută alături de copii este un prilej de a descoperi inocența, curiozitatea și entuziasmul lor. Îmi place să le ghidez pașii în lumea cunoașterii și să le cultiv dorința de a învăța. În timpul liber, mă pasionează lectura, explorarea naturii și călătoriile, activități care îmi aduc echilibru, inspirație și bucurie. Citat preferat: „Viața începe acolo unde frica se termină.” - Osho

Vasiu Andreea Denisa

Absolventă a - Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Brad, specializarea „Filologie”. În prezent sunt studentă la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la profilul „Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”. Această alegere a fost dictată și de dorința de a contribui la dezvoltarea celor mici într-un mod autentic și responsabil. Printre calitățile care mă definesc se numără răbdarea, empatia si creativitatea . Consider că aceste trăsături sunt esențiale în educație, dar și în viața de zi cu zi. Ceea ce aș vrea ca ceilalți să știe despre mine este că sunt o persoană pasionată de muzică, care își găsește adesea inspirația în acest domeniu. Citatul preferat: „Respectul se câștigă , nu se impune.”

Vișa Cristina Anamaria

Absolventă a - Liceului Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” Arad – specializarea „Educator- învățător; - Facultatea de Științe ale educației la Universitatea Aurel Vlaicu, Arad; - Masteratului „Management educațional” la Universitatea 1Decembrie 1918, Alba Iulia. În anul 2015, m-am angajat ca educatoare la Grădinița cu Program Prelungit „Floare de colț” Brad. Am o experiență de 9 ani în învățământ și sunt profesor pentru învățământul preșcolar titular al acestei grădinițe, având gradul didactic I. Dorința de a excela și de a mă perfecționa continuu m-a determinat să nu mă opresc niciodată din învățare. Iubesc copiii, iar împreună cu ei, în fiecare an, reușesc să creez un mic colț de Rai, numit grupa „Albinuțelor”. Aici, zâmbim larg, ne iubim, ne ajutăm reciproc și învățăm să fim prietenoși, creativi, harnici și isteți. Activitățile noastre sunt interactive, creative și inspirate din viața de zi cu zi. Dorința de a descoperi lumea ne transformă mereu în cosmonauți, eschimoși, doctori, ecologiști, grădinari, brutari și multe altele! Sunt o persoană perseverentă, calmă, creativă, veselă și energică, iar motto-ul după care mă ghidez este: ,,Fă Rai din ce ai!”

Șerban Liliana Florentina

Absoventă a - Liceului Tehnologic Crișan Crișcior; - Facultății de Științe Socio-Umane și Educație, specializarea ,,Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. - Facultății de Științe, specializarea „Contabilitate și informatică de gestiune”, Universitatea din Petroșani; - Masteratului „Management educațional” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Sunt o persoană care dă dovadă de blândețe, empatie, seriozitate, răbdare și responsabilitate în ceea ce privește îngrijirea și educarea copiilor. Profesia de educator este una complexă și nobilă, dificilă și plăcută, în care ,,a ști” nu înseamnă nimic dacă nu împărtășesti această știință copiilor cu emoție și forță spirituală. Dragostea de copii a fost motivul pentru care mi-am dorit să mă ocup de educația și de pregătirea copiilor, astfel încât ei să dobândescă noțiunile de bază despre lumea și societatea în care trăiesc, dar și să își dezvolte limbajul și abilitățile cognitive și psihomotorii. Sunt bucuroasă că alături de echipa Grădiniței cu P.P. ,,Floare de colț” pot contribui la dezvoltarea și crearea mediului optim pentru educarea acestor suflete gingașe de copii.

Demos

Color Skin

Header Style

Layout

Wide
Boxed